După mai bine de 2 luni, în care multe dintre birouri, fabrici, magazine și alte facilități au rămas aproape goale, este timpul să pregătim terenul pentru întoarcerea echipelor la locul de muncă. Dar cum vor arăta noile noastre birouri în era post-pandemică?

Deși multe dintre companii decid să adopte un model hibrid de muncă până la sfârșitul acestui an, combinând munca flexibilă (de acasă sau oriunde altundeva) cu munca de la birou, un lucru este cert: angajații vor avea nevoie de suport din partea organizației pentru a-și continua activitatea în condiții de siguranță.

Încă de la începutul lunii martie, în compania noastră, am trecut de la o activitate desfășurată, în cea mai mare parte, de la birou, la modelul work-from-home și am adaptat rapid infrastructura existentă la nevoile angajaților noștri, în acest context fără precedent.

Ceea ce obișnuia să fie „normal”  s-a schimbat înainte să ne dăm seama și va continua să se schimbe în decursul următorilor ani. De aceea, pe baza experienței noastre, a observațiilor venite din partea consultanților noștri în psihologie și sociologie și a tuturor resurselor științifice la care avem acces prin afilierea la clustere internaționale de office design, am dezvoltat un program în 3 etape menit să ne pregătească, atât pe noi, cât și alte companii, pentru noua realitate.

  1. Întoarcerea în siguranță

Această etapă include respectarea măsurilor de siguranță și a regulilor de distanțare socială recomandate de autorități. Toate acestea vizează atât spațiul cât și regulile de conduită la locul de muncă și sunt dezvoltate astfel încât să permită o integrare rapidă a noului set de măsuri atât în configurarea spațiului existent, cât și în procedurile și protocoalele interne ale companiei. Această primă etapă se aplică primului val de angajați care se întorc la birou.

  1. Reconfigurare

Cea de-a doua etapă a schimbării include procese mai complexe și reconfigurări pe termen ale spațiului, dar și ale culturii organizaționale. Companiile vor trebui să-și regândească procesele de muncă și să adapteze configurarea spațiului la noua realitate care va îmbina lucrul de acasă cu activitatea de la birou. Mixul de work-from-home și work-from-the-office va implica regândirea infrastructurii tehnologice, accelerarea digitalizării și regândirea birourilor astfel încât acestea să poată susține un mod de lucru agil și să fie suficient de flexibile pentru a permite reconfigurarea în funcție de evoluția efectelor COVID-19 sau reacția rapidă în fața unor eventuale epidemii viitoare. Acest pachet de măsuri se aplică în momentul revenirii angajaților într-un procent mai mare la birou.

  1. Reamenajarea biroului

Această etapă este concepută pentru a susține viziunea companiilor, pe termen lung, și asigurarea continuității în noul context de business. Implică un proces mai complex de reamenajare a tuturor zonelor din birou, concentrat pe eficientizarea spațiului și menit să ajute la reducerea costurilor de proprietate și, dacă este necesar, la pregătirea organizației chiar și pentru o eventuală relocare. Acest pachet implică o abordare multidisciplinară din partea noastră și o echipă extinsă, formată din designeri, arhitecți, consultanți și specialiști în domeniul transformării organizaționale.

 

 

Vă invităm să descărcați ghidul complet (disponibil doar în limba engleză) pentru întoarcerea în siguranță la birou și măsuri pentru perioada următoare revenirii, completând formularul de mai jos.

Morphoza va utiliza informațiile pe care le furnizați prin intermediul acestui formular pentru a fi în legătură cu dumneavoastră și pentru a vă transmite periodic noutăți, informări și alte comunicări de interes. Vă rugăm să bifați căsuța de mai jos dacă doriți să primiți informările prin e-mail: